Familia busuiocului şi efectele sale terapeutice

Familia busuiocului şi efectele sale terapeutice

Busuiocul românesc, o plantă atat de iubită în ţara noastră,  se numeşte în latină Ocimum basilicum (de la basilica – biserică), denumire care sugerează utilizarea sa în bisericile creştine, pentru prepararea apei sfinţite. Deşi este atât de cunoscut şi folosit la noi în prezent, el este originar din India şi Asia tropicală, fiind o specie mare iubitoare de căldură şi apă. Este folosit foarte mult în bucătărie, la preparararea şi aromatizarea unor feluri de mâncare. Deoarece compusul majoritar din frunze este estragolul (metil-chavicol), căruia i s-au descris efecte carcinogene, farmacologii europeni au recomandat utilizarea sa cu restricţie de doză la persoanele sensibile (copii, gravide). Totuşi, estragolul este un constituent prezent şi în alte uleiuri esenţiale (tarhon, pin, anason, fenicul), cu importante proprietăţi terapeutice (de exemplu, uleiul de tarhon şi de anason sunt puternic antispastice şi reglatoare ale tulburărilor menstruale sau ale nivelului de estrogeni), ceea ce ne face să nu renunţăm atât de uşor la folosirea lui! Busuiocul este o plantă recomandată în principal pentru reglarea unor tulburări digestive sau pentru purificarea sistemului nervos, dar pe care o putem asocia şi în amestecuri de plante folosite pentru tratarea altor probleme de sănătate, datorită rolului său armonizator.

În flora românească regăsim şi alte plante denumite popular busuioc, mai mult sau mai puţin înrudite botanic cu cel comun: busuioc sălbatic (Prunella vulgaris – tonic, cicatrizant şi hemostatic, datorită conţinutului de vitamina K şi de compuşi care întăresc pereţii vaselor de sânge), busuioc negru (Prunella grandiflora – amar, dar şi antibiotic), busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium – cu aromă de mentă şi lămâie), busuiocul-broaştei (Veronica beccabunga – înrudit mai degrabă cu ventrilica).

Busuioc sălbatic

Speciile de Ocimum, cuprinzând atât plante ierboase, cât şi arbuşti, aparţin familiei botanice a Lamiaceae-lor sau Labiatae-lor, care au ca şi caracteristică prezenţa unor flori cu petale asimetrice. Genul Ocimum cuprinde 160 specii, răspândite în Europa, Asia şi Africa. În această familie regăsim multe plante aromatice pe care le utilizăm şi terapeutic.

O specie de busuioc renumită, mult studiată, este Ocimum sanctum sau O. tenuiflorum, cunoscută sub numele local de tulsi sau tulasi, busuocul sfânt indian. Specia creşte în India şi Nepal şi cuprinde două varietăţi, una cu frunze roşiatice (dedicată lui Krishna), iar alta cu frunze verzi (dedicată lui Lakshmi – Sri tulasi). În India, este cultivat ca şi plantă sacră, considerată elixir al vieţii şi folosit în ritualurile religioase. Numele de Tulsi înseamnă în sanscrită „cea inegalabilă” şi este un apelativ al zeiţei Lakshmi, consoarta lui Vishnu şi personificare a frumuseţii şi bogăţiei. Legenda spune că, după ce zeii au extras nectarul vieţii, Amrita, de pe fundul oceanului de lapte, vindecătorul divin, Dhanvantari, unul din înţelepţii ayurvedici, a vărsat lacrimi de bucurie, iar din prima lacrimă vărsată în nectarul vieţii a apărut busuiocul-sfânt, tulsi. Planta este folosită în cadrul unor ceremonii care marchează începutul perioadei considerate favorabile din an, în care se încheie căsătoriile. Hinduşii împletesc mătănii din tulpinile şi rădăcinile plantei. Din ea se obţine un ulei volatil foarte apreciat.

Tulsi este menţionată în tratatul străvechi Charaka Samhita, fiind una din principalele plante utilizate în Ayurveda. Este o plantă adaptogenă, care echilibrează procesele fiziologice din corp. În genomul plantei s-au identificat gene care sintetizează în cantităţi mari metaboliţi precum antociani, eugenol şi acid ursolic, consideraţi drept importanţi agenţi anti-cancer. Aşadar, în lumea farmacologiei, tulsi este astăzi una din plantele din care se pot extrage remedii anti-cancer. Există studii care îi arată, de asemenea, efectul radioprotector şi antioxidant. Tototdată, extractele din tulsi conţin acizi cu proprietăţi dezobstruante biliare (acid ursolic), antiinflamatoare (acid rosmarinic), precum şi compuşi volatili cu efecte antibacteriene asupra bacteriilor precum E.coli, Stafilococ auriu şi Bacil piocianic (Pseudomonas aeruginosa, agent infecţios implicat azi în infecţiile intraspitaliceşti). Tulsi este foarte mult folosit şi în bucătăria indiană, precum şi în cosmetică.

Într-un studiu realizat asupra compoziţiei uleiurilor volatile obţinute de la 4 specii de busuioc (basilicum, sanctum, gratissimum şi kilimandsharicum) s-a arătat că există mari diferenţe între compuşii prezenţi, ceea ce le diferenţiază şi efectele terapeutice. Astfel, Ocimum basilicum conţine ca şi compus majoritar, metil-chavicol (antiinflamator, antispastic, reglator menstrual), în timp ce O. sanctum şi O. gratissimum conţin în principal eugenol (antibacterian şi analgezic). Ocimum kilimandsharicum este un tip de busuioc care creşte mai mult în Africa şi se mai numeşte şi busuioc camforat, deoarece are frunze ce conţin până la 60% camfor (antireumatic, stimulent cardio-respirator).

 În Africa mai întâlnim şi busuiocul albastru (Ocimum kilimandsharicum x basilicum Dark Opal), hibrid obţinut din alte două tipuri de busuioc, şi una din puţinele specii perene. Are o culoare albastră-purpurie foarte atractivă pentru polenizatori, inclusiv albine.

O altă specie originară din Africa, Madagascar şi Asia de Sud, este Ocimum gratissimum (busuiocul de Ceylon, numit în Africa „mentă gaboneză”), cultivată azi şi pe coasta de est a Americii, în special în Caraibe şi Hawaii. Frunzele sale au, datorită conţinutului mare de eugenol, un puternic efect analgezic, conservant, dar au şi proprietăţi antidiabetice şi hipolipemiante.

Mai există şi o specie numită busuioc alb (cărunt) sau „busuioc de mătănii” (O. americanum sin. O. canum) – dar care (contrar numelui) nu creşte în America, ci în Africa şi Asia de Sud şi este mai bogat în compuşi cu aromă de lămâie, care îndepărtează ţânţarii şi au proprietăţi negativante, sedative. Planta este folosită pentru dizenterie, migrene, febră, dureri de dinţi. Compuşii principali sunt camfor şi linalool.

Sintetizând informaţiile de până acum, busuiocul este una din plantele tonice generale, Yang, care întăresc imunitatea, reglează funcţiile glandelor endocrine şi metabolismul celular; este un adevărat „dirijor”, care restabileşte la parametri normali o mare parte din funcţiile corpului. El are efecte antidepresive şi antistres şi ne ajută să ne reechilibrăm la nivel psiho-emoţional. Cu toate variaţiile sale de compoziţie, elementele comune tuturor speciilor rămân cele legate de curăţare şi purificare, care ne ajută să „digerăm şi asimilăm” mai bine, atât mâncarea, cât şi experienţele vieţii. Este, totodată, o plantă a dragostei, care ne ajută să eliminăm resentimentele şi stările negative şi să ne împrospătăm atitudinea într-una iubitoare, dar de iubire elevată. Consider că acestea sunt motive suficiente pentru a îl cultiva şi utiliza, oriunde ne-am afla pe această planetă.

 

Dr. Cristina Pavel

Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie

Postat pe 2017-07-28 de Dr. Cristina Pavel Articole 0 441

Lasa un comentariuRaspunde

Trebuie sa fii logat pentru a posta.

Cauta in blog

Arhive blog

Articole similare

Ant.
Urm.

Niciun produs

De determinat Livrare
0,00 lei TVA
0,00 lei Total

Preturile includ TVA

Vezi detalii cos