Ce este de fapt Cancerul?

Ce este de fapt Cancerul?

Termenul de cancer se refera la un grup de afectiuni caracterizate prin cresterea anormala si necontrolata a unui grup sau tip de celule, care apoi invadeaza tesuturile inconjuratoare si care se pot raspandi la distanta de tesutul sau organul de origine, dezvoltand noi tumori (metastaze) in alte organe si tesuturi.

Sunt cunoscute mai multe tipuri de cancer, unele dintre acestea sunt forme mai rare, iar altele sunt mai frecvente. La ora actuala numarul celor care sunt diagnosticati si sufera de aceasta boala este foarte mare si in crestere.


Cate ceva despre mecanismele celulare de aparitie a cancerului


O buna functionare a sistemului “corp” depinde si de buna functionare la nivel celular, a tuturor activitatilor si mecanismelor care au loc in interiorul acesteia. Corpul uman este alcatuit din diferite tesuturi, fiecare din ele fiind formate din milioane de celule. Acestea sunt caracterizate de o anumita ordonare specifica, fiecare tesut in parte avand propria sa structura si arhitectura celulara si functie. Ele se supun unor reguli generale care permit functionarea normala a intregului, adica a organismului. Diviziunea celulara permite organismului sa creasca, sa se adapteze, sa se refaca si sa traiasca. Atata timp cat aportul de substante nutritive si oxigen, eliminarea de substante reziduale, procesele metabolice, procesele de multiplicare celulara functioneaza in parametrii optimi, corelat cu un sistem imunitar puternic, atunci si starea structurala si functionala a celulei este optima, iar tesuturile sunt sanatoase. De asemenea la aceasta contribuie si o buna circulatie sanguina si limfatica, care asigura aportul de substante nutritive si eliminarea deseurilor.
Respiratia celulara, in urma careia rezulta energia necesara functionarii normale a celulei, se realizaza in mod natural in prezenta oxigenului si este numita aeroba. Sub actiunea anumitor stimuli declansatori si factori favorizanti ce se constituie ca factori de stres, aceasta devine anaeroba, adica se produce in absenta oxigenului si este deviata pe o linie metabolica de fermentatie a glucozei. Rezultatul este un nivel scazut de oxigen intracelular, cresterea glucozei si a deseurilor celulare si intoxicarea celulei, ceea ce va conduce, prin inducerea anumitor informatii false, la modificarea ADN-ului si implicit a structurilor celulare, care se vor modifica in sens malign, si se vor multiplica, generand la randul lor alte celule maligne de aceleas tip. Sub actiunea acelorasi factori de stres se produce si o slabire a sistemului imunitar, care nu mai poate inlatura celulele canceroase, iar acestea prin multiplicare vor genera tumori.

Dintre factorii favorizanti care induc stres intern amintim:

  • consumul de alimente cum ar fi carnea, hrana procesata termic sau nenaturala, cu aditivi etc., care solicita sistemele enzimatice digestive; ca si consecinta se produce o slabire a sistemului enzimatic general si, deci si cel intracelular;
  • consumul de zahar intretine functionarea celulelor canceroase care consuma glucoza de 15 -17 ori mai mult decat o celula normala;
  • flora intestinala (cu rol important in digestie si in imunitatea organismului) deficitara cauzata de o dieta saraca in legume si fructe, consumul de carne, zahar alb, cafea, alcool, abuzul de medicamente, in special de antibiotice; 
  • stresul fizic si psihic prelungit epuizeaza adrenalina cauzand cresterea cantitatii de glucoza din celule si stimuleaza cresterea celulara a tumorii si aparitia metastazelor;
  • traume emotionale diverse : Studiile medicale au aratat ca exista o legatura clara intre problemele emotionale si cancer, iar cercetatorii atrag atentia ca sentimentele negative care nu sunt exprimate duc la aparitia cancerului. Furia reprimata, ura si resentimentele joaca un rol extrem de important in aparitia cancerului, potrivit specialistilor. Problemele emotionale cresc nivelul de hormoni ai stresului si slabesc sistemul imunitar, favorizand astfel aparitia acestei boli. Potrivit Institutului National de Cancer, „raspunsul neuroendocrin poate altera in mod direct procese importante in celulele care protejeaza organismul impotriva cancerului”. Specialistii de la Centrul European de Prevenire si Control al Bolilor sustin ca 85% dintre boli au cauze emotionale. „Oamenii care isi reprima sentimentele sunt mai predispusi la boli, mai ales la artrite, infectii si cancer. Conceptul se refera la furia neexprimata. Daca o persoana nu spune ce o deranjeaza, apar efecte adverse”, sustin cercetatorii de la Universitatea California;
  • lipsa somnului pe timp de noapte este corelata cu scaderea productiei de melatonina (necesara in refacerea celulelor). Melatonina este necesara pentru a inhiba cresterea celulelor canceroase si este unul dintre cei mai importanti hormoni pentru reglarea sistemului imunitar; 
  • fumatul, alcoolul, hormonii de sinteza, unele medicamente, vaccinurile, radiatiile ionizate, alti factori de stres din mediul in care traim cum ar fi poluantii si radiatia electromagnetica;
  • organe interne slabite de paraziti, etc.

Toate acestea induc stres oxidativ la nivel celular si produc si o scadere a activitatii sistemului imunitar. Mentinute pe perioade lungi de timp si neremediate, pot conduce la modificari celulare structurale si functionale.

Semnele si simptomele cancerului sunt diferite, in functie de tipul de cancer. Exista insa unele semne generale care anunta din timp ca ar putea fi vorba de o problema de sanatate care ar trebui verificata cat mai curand posibil.
Faptul ca boala canceroasa prezinta simptome nespecifice, usor de asociat de catre pacient cu alte afectiuni sau pur si simplu greu de sesizat face ca aceasta boala sa fie adesea diagnosticata tardiv, pacientul prezentandu-se destul de tarziu la medic. Mai mult decat atat, cancerul nu doare (exceptand unele cancere cum sunt cele osoase) in stadiul incipient, decat tardiv, cand apasa pe organele din jur si pe nervi sau metastazeaza in acestea sau la distanta. Pe masura ce procesul de carcinogeneza evolueaza, apar simptome specifice care tin de organul afectat, de volumul formatiunii tumorale si de raspandirea in organism.

Simptome generale

  • Scaderea inexplicabila in greutate: cele mai multe persoane care au cancer vor pierde in greutate la un moment dat. Pierderea in greutate poate avea diverse cauze si doar acest simptom nu inseamna existenta acestei boli. Insa in cazul cancerului se produce o pierdere inexplicabila in greutate pe parcursul mai multor saptamani, insotita de stare generala de slabiciune, Acesta poate fi unul dintre principalii indicatori de boala. 
  • Oboseala extrema: oboseala sau oboseala cronica care nu se imbunatateste cu odihna este unul dintre cele mai des intalnite simptome ale cancerului. Alte semne ale cancerului asociate cu oboseala sunt probleme de concentrare, stare de slabiciune, irascibilitate si incapacitatea de finaliza sarcini de zi cu zi. Acesta poate fi un simptom important cand cancerul se raspandeste. 
  • Febra: exprima raspunsul natural al organismului la o infectie sau boala. Este foarte comuna in cancer, fiind cel mai adesea manifesta dupa ce cancerul s-a extins. In cazul pacientilor care au cancer, febra apare la un moment dat si este corelata cu afectarea sistemul imunitar prin insasi mecanismul bolii sau in urma tratamentului (chimio-/radioterapie).
  • Modificarea inexplicabila a tranzitului intestinal: diareea, constipatia, alternanta diaree-contipatie, scaun modificat sau tulburari la nivelul stomacului asemanatoare celor din gripa sunt simptome care ne atrag atentia ca ceva este perturbat in organism. 
  • Sangerari neobisnuite: pot apare la nivelul anumitor zone din organism si sunt un semnal de alarma. Un astfel de simptom poate fi identificat atat la stadiile incipiente cat sau in cele finale ale cancerului. Societatea Americana de Cancer explica fiecare tip de sangerare si ce ar putea insemna pentru diferite zone ale organismului. De exemplu: sangerare rectala: cancer colorectal (colon si rect), sangerare in urina: cancer uterin si de prostata; sangerare la nivelul sanului : cancer de san; sangerare la tuse: cancer de plamani.
  • Leziuni care nu dispar, cel mai des la nivelul pielii sub forma unei alunite sau a unei leziuni sau noduli care nu se vindeca.


Ce este de facut?

Diagnosticul se face pe baza investigatiilor medicale clinice si paraclinice. O evaluare obiectiva, amanuntita a starii pacientului este necesara pentru stabilirea diagnosticului si a unei conduite terapeutice corecte.
Optiunea pentru o refacere pe cale naturala a functiilor corpului ce are drept consecinta imbunatatirea si redobandirea sanatatii poate fi salutara si in aceasta situatie. Trebuie avut insa in vedere, faptul ca aceasta boala, cancerul, este una extrem de serioasa cu evolutie imprevizibila, in care pot apare multe alte situatii specifice si complicatii (de exemplu casexie, lipsa de energie, malnutritie, durere, metastaze, etc.), si tocmai de aceea necesita responsabilitate, atentie, cunostinte si ingrijiri adecvate realizate de medici specialisti foarte bine pregatiti.

Daca natura creeaza o problema, natura creeaza si solutia.

Abordarea unei diete, a unui stil de viata sanatos, utilizarea plantelor de leac si a remediilor naturale, cultivarea emotiilor pozitive si abordarea unui mod de gandire pozitiv, optimist, energizeaza, protejeaza si intaresc celulele sanatoase, reechilibreaza organismul si pot conduce la o modificare a „mediul interior” astfel incat organismul reinvata sa functioneze in mod natural, sanatos si poate ajunge la o refacere si restructurare atat a functiilor cat si a tesuturilor. Aceste modalitati de refacere trebuie sa fie realizate sub indrumarea unui specialist care sa poata evalua in mod just starea pacientului si gradul modificarilor ce apar, sa stabileasca o linie de tratament adecvata, si, prin evaluari succesive in dinamica a starii pacientului, sa poata fi facute diferitele modificari necesare in terapie.

Recomandari generale pentru o viata echilibrata

  1. Dieta – Se recomanda o alimentatie naturala in care vor fi incluse alimente potrivite pentru alcalinizarea mediului intern, sanatoase, naturale, bogate in cruditati si care asigura aportul de enzime necesare pentru integritatea cromozomilor, cum ar fi: legume, fructe, zarzavaturi, cereale, seminte. Se vor evita zaharul (acesta poate fi sursa de hrana pentru celulele canceroase), produsele animale – carnea, lactatele (care consuma in mod excesiv enzimele pancreatice pentru digestie) si alimentelor modificate genetic si iradiate. 
  2. Fructele si legumele contin cele mai multe vitamine, minerale, fitonutrienti si unele contin si fibre (legumele alcalinizeaza organismul si il protejeaza de multe toxine rezultate din alte alimente). Cerealele simple contin fibre si sunt o buna sursa de energie. Gama nuci-alune-seminte (neprajite, nesarate), sunt o buna sursa de macronutrienti vegetali de buna calitate. Ciupercile sunt o buna sursa de proteina vegetala, iar condimentele si mirodeniile naturale sunt protectori exceptionali ai organismului (atentie la cele picante - piper, ardei iute, boia iute, hrean, ghimbir - care nu vor fi utilizate de persoanele cu gastrita, ulcer, hemoroizi, interventii chirurgicale sau alte plagi in zona tubului digestiv sau chiar ORL). 
  3. Apa - Rehidratarea cu apa curata, energetica (ex apa alcalina ionizata) are rol de imbunatatire a starii organismului.
  4. Plante medicinale si remedii naturale - Au rol de crestere a oxigenarii celulare, normalizare a metabolismului celular si a multiplicarii celulare, consolidare a sistemului imunitar, detoxifiere a organismului, eliminare a toxinelor si metalelor grele (detoxifiere si chelare), sunt antioxidante, enzimatice si alcalinizeaza mediul intern.
  5. Pachetul CITOPLANT – DETOXIPLANT este formula de doua produse care imbina efecte exceptionale de normalizare a metabolismului celular, mentinere si imbunatatire a procesului de dezvoltare si multiplicare celulara, stimulare a imunitatii si reducere a stresului oxidativ la nivel celular, cu efecte de purificare a organismului, prin eliminarea toxinelor si otravurilor si optimizarea functionarii mecanismelor de detoxifiere naturala ale organismului la diferite nivele: plamani, colon, ficat, rinichi si piele. CITOPLANT FORTE capsule este un produs ce are la baza o reteta alcatuita din 73 plante medicinale ce asigura un aport natural de substante bioactive cu rol de normalizare a procesului de multiplicare celulara. DETOXIPLANT FORTE - extract glicerinat din 41 de plante medicinale are rol de amplificare a proceselor de detoxifiere naturala a organismului. Actiunea coroborata a celor doua produse are un efect optim in imbunatatirea calitatii vietii si cresterea sperantei de viata.

Stil de viata

  • Un mod de viata echilibrat, armonios constituie un factor de redobandire si mentinere a starii de sanatate.In acesta sunt incluse: 
  • eliminarea factorilor de stres care slabesc sistemul imunitar si enzimatic; 
  • somnul si odihna adecvate pe timp de noapte ceea ce are ca rezultat cresterea nivelului de melatonina si refacerea organismului;
  • eliminarea substantelor chimice din mediul in care locuiti (din aer, apa, hrana, etc .); 
  • practicarea unor exercitii fizice moderate intr-un mediu curat, oxigenat cu rol in stimularea sistemului limfatic in vederea detoxifierii, impingerea oxigenul in celule, cresterea nivelului de antioxidanti interni, reglarea productiei de melatonina si a altor hormoni responsabili pentru buna functionare a organismului
  • cultivarea sentimentelor pozitive, stenice, optimiste precum iertarea, recunostinta sau auto-acceptarea; 
  • evitarea iradierii (ionizata, EMF, etc).
Postat pe 2018-02-19 Articole 0 816

Lasa un comentariuRaspunde

Trebuie sa fii logat pentru a posta.
Ant.
Urm.

Niciun produs

De determinat Livrare
0,00 lei Total

Preturile includ TVA

Vezi detalii cos