Florile de salcâm

Postat in5 Luna in urma
Favorit0
Florile de salcâm

   Salcâmul este originar din America de Nord, la noi fiind aclimatizat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Florile sale parfumate sunt așezate în ciorchini ce înfloresc chiar de la începutul lunii mai până la sfârșitul lunii iunie (în zonele de munte) și atrag din plin albinele, fiind o importantă specie meliferă. Mierea de salcâm este o miere mult apreciată pentru aroma și proprietățile sale deosebite, fiind indicată și copiilor peste 1 an.

   Florile sunt comestibile, fiind incluse în tradiția culinară a preparatelor dulci (în special la sate), totuși puțină lume știe că aceste flori au importante virtuți terapeutice.

   Pentru a putea fi utilizate optim, florile se recoltează cu ciorchine cu tot, dar fără frunze, numai pe vreme însorită, din zone aflate departe de surse de praf și poluare. Se usucă în strat subțire, la soare, pentru că altfel petalele se brunifică, fermentează și își pierd din proprietățile terapeutice.

Compoziție

Florile de salcâm conțin flavonoide (acaciina, robinina), mucilagii, taninuri, glucide, uleiuri volatile, acid cafeic, acid clorogenic.

Efecte terapeutice

- au efect calmant asupra aparatului digestiv, respirator și a sistemului nervos;

- la nivelul aparatului digestiv acționează ca antiacide, emoliente, antispastice (calmează durerile), fiind utile în gastrite hiperacide manifestate prin arsuri la stomac, ulcere gastrice și duodenale, esofagite de reflux; de asemenea, trateaza constipația. Florile au proprietăți alcalinizante, iar administrarea lor pentru o perioadă mai lungă ajută la reglarea acidității gastrice;

- fiind antitusive, emoliente și antiinflamatorii, calmează tusea din afecțiunile respiratorii (faringite, viroze respiratorii); sunt utile și în astm;

- combat migrenele, durerile reumatice, durerile de dinți;

- calmante și armonizatoare la nivelul sistemului nervos, aduc în ființă blândețea. De aceea, florile de salcâm sunt recomandate persoanelor care au Foc (Pitta) în exces. Sunt de ajutor în stările de stres, furie, agresivitate, anxietate, depresie, insomnii. Pot fi utilizate și în stările de nervozitate la copii mici, dar numai sub atenta îndrumare a unui medic bun cunoscător și cu experiență în utilizarea remediilor naturale;

- calmează inflamația de la nivelul pielii, cu aplicabilitate externă sub formă de pastă în plăgi, arsuri ușoare și medii;

- antiseptice și antimicotice; tratează atât candidoza bucală, cât și cea vaginală.

Administrare internă

- proaspete în salate de fructe, preparate culinare;

- pudra de flori uscate și râșnite cu rașnița de cafea (se păstrează în această formă la frigider maxim 5 zile, în borcan închis ermetic), câte o linguriță rasă de 4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, se ține sublingual 15 minute, apoi se înghite;

- macerat la rece: 2 linguri cu vârf de flori de salcâm se pun timp de 4-6 ore într-un litru de apă plată la temperatura camerei, apoi se strecoară și se bea pe parcursul întregii zile;

- pasta din flori uscate și râșnite amestecată cu miere de salcâm, în doză de o lingurițp dimineața este utilă în tratarea constipației. Pasta se prepară din o parte de plantă uscată și râșnită la o jumătate de parte de miere de salcâm;

- tinctura de flori de salcâm: câte 10 -15 picături diluate în 50 ml apă, de 2 ori pe zi;

Uz extern:

- pasta din flori uscate și râșnite, amestecată cu miere de salcâm, se pune pe arsurile care nu sunt foarte profunde (arsuri medii și usoare) sau pe diverse răni, favorizând o vindecare estetică; - băi generale cu flori de salcam, alături de roiniță, nalbă și tei, după perioade de intensă solicitare fizică și nervoasă.

Contraindicații

Persoane alergice la florile de salcâm. Nu se administrează intern la femeile insărcinate sau care alaptează și la copiii de 1-3 ani.

Dr. Tena Florea

Produse asociate
Articole asociate
Turmericul

Turmericul

dedr. Tena Florea 2 Luna in urma
Favorit
Din enigmele funcţionării creierului

Din enigmele funcţionării creierului

dedr. Cristina Pavel 3 Luna in urma
Favorit
Cum tratăm naturist bolile infecţioase ale copiilor

Cum tratăm naturist bolile infecţioase ale copiilor

dedr. Cristina Pavel 3 Luna in urma
Favorit
Schinduf

Schinduf

deDr. Tena Florea 3 Luna in urma
Favorit
Arjuna

Arjuna

deDr. Tena Florea 4 Luna in urma
Favorit

Meniu

Cont client

Creeaza un cont gratuit pentru a salva produsele favorite.

Intra în cont

Creeaza un cont gratuit pentru a folosi liste de dorinte.

Intra în cont